Asa ca inarmat cu prietenul meu cel mai bun si impreuna cu rucsacul (un alt prieten foarte bun de al meu care ma insoteste de aproape fiecare data in calatoriile mele), ne-am prezentat intr-o dimineata calduroasa de august la ora 7.30 pentru a lua trenul accelerat care ne ducea spre Busteni.
Planuri erau mari pentru acea zi :ajungeam la Busteni, vedeam pe bunica, apoi mergeam pe Valea Cerbului, dupa care de la Gura Diham mergeam spre Cabana Diham-Cabana Poiana Izvoarelor, apoi reveneam in Valea Cerbului.
Zis si facut ...veselie mare, trenul a pornit grabit spre munte , ce-i drept s-a grabit pana la Campina, apoi a mai redus motoarele ca la Comarnic sa se odihneasca aproximativ 45 de minute. Cat timp am stationat in acest minunat oras , fost mare producator de ciment, am atipit de trei ori si tot de atatea ori m-am si trezit.
Dar intr-un final reusim sa plecam spre munte si cum trenul mergea cu viteza redusa (30-40 km/h), cand la un moment dat am vorbit la telefon, cu a doua femeie ca importanta din viata mea (prima e mama... normal) si pentru ca eram foarte bine dispus l-am atins de cateva ori pe tovarasul meu cu telefonul undeva in crestetul capului....si nu o singura data ci in mod repetat. Avand se pare niste reflexe bune, dumnealui mi-a dat peste mana si ce sa vezi? Telefonul a zburat pe geam ...datorita lipsei sau prezentei foarte puternice a propriilor reflexe.
In acele clipe desi eram putin socat de aceasta intamplare ma gandeam ce a simtit venerabila si in acelasi timp onorabila doamna din schita lui Caragiale „Bubico” cand patrupedul cu acelasi nume a zburat voit sau mai mult nevoit pe fereastra trenului care din spusele ilustrului domn gonea cu viteza mai mare decat trenul nostru accelerat.
Spre deosebire de aceasta eu nu am mai facut circul de rigoare ci doar am rostit cu o voce timida: „TELEFONU’! ”.
Unde mai pui ca aceasta intamplare nefericita s-a intamplat la intrarea in Defileul Vaii Prahovei intre Comarnic si Posada, iar momentul in care „Bubico” a zburat pe geam l-am si vazut cum s-a dezmembrat si s-a ascuns printre terasamentul caii ferate.
Acum privind in urma stateam si ma intrebam ce e de facut? Eram ferm convins ca din telefon nu am ce sa mai recuperez caci socul a fost destul de puternic si nu a picat pe iarba ca sa pot sa mai am vreo speranta, dar macar imi doream sa recuperez cartela SIM, insa cum?
Urmatoarea statie in care trenul oprea era Sinaia, asa ca planurile noastre au fost nevoite sa sufere cateva modificari, deoarece am luat hotararea sa ne intoarcem la locul unde s-a produs „tragedia” pentru a recupera ce a mai ramas din „Bubico”, asa ca din Sinaia ne-am intors cu un microbus pana la intrare in Comarnic dupa care am mers pe langa calea ferata pana in locul unde stiam ca ar trebui sa fie impricinatul. Mai exista si varianta semnalului de alarma, insa un minut de intarziere pe care il pierde trenul din aceasta cauza costa 50 ron, platiti de cel care a tras semnalul, de aceea am ales varianta de a ne intoarce la locul faptei.
Am tot umblat si am tot cautat insa nimic....soarele incepuse sa devina oarecum neprietenos si ce sa vezi? Prahova curgea la vale.
La un moment dat prietenul meu cel mai bun, a vorbit cu mama lui la telefon timp in care ii spunea ca noi am ajuns la Busteni, dar exact in acel moment il zareste pe EL printre pietrele terasamentului...si va vine sa credeti sa nu insa era „Bubico” era dezmembrat insa intact. E drept nu i-am gasit bateria si asta pentru ca nu am mai stat sa o cautam caci deja pierdusem o ora cu cautarile, insa ce mai conta, peste 70% din „paguba” a fost recuperata in stare perfecta de functionare.
Am iesit la DN1 pentru a astepta un microbus spre Sinaia si numai bine ca a venit unul care ne-a dus pana la Busteni, unde am ajuns cu 2-3 ore mai tarziu decat programasem.
Si iata cum o poveste care parea ca se termina prost a devenit o poveste cu final neasteptat si „Bubico” vietuieste si in zilele noastre, asa ca am incalecat pe o sa si v-am spus povestea asa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu